Regulament Semimaraton / Cros Brasov / Cursa Populara 2015 (SCCPB 2015)
Concursul de alergare montana Semimaraton / Cros / Cursa Populara Brasov va fi numit mai jos «competitia». Asociatia CETATEA BRASOVULUI, organizatorul competitiei, va fi numita mai jos «organizatorul».
Competitia consta in parcurgerea „traseului” stabilit in alergare.
Traseul – Pentru probele de Semimaraton, Cros si Cursa Populara STARTUL si SOSIREA vor avea loc in Piata Unirii. Toate traseele vor fi marcate de catre organizator pentru ghidarea corespunzatoare a sportivilor.
Detalii despre Semimaraton, Cros si Cursa Populara dar si hartile si profilele traseelor se gasesc pe pagina concursului www.semimaraton.ro/traseu.
Echipament obligatoriu
Echipamentul va consta in:
• incaltaminte sport
• numarul de concurs care va fi ridicat de la organizator
• chip-ul de cronometrare care va fi ridicat de la organizator.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a interzice participarea sportivilor care nu indeplinesc conditiile de echipare.
Categorii si clasament
Categorii Semimaraton:
• 14-22 ani masculin , 14-22 feminin
• 23-39 masculin, 23-39 feminin
• 40+ masculin, 40+ feminin
Categorii Cros:
• 14-19 ani masculin , 14-19 ani feminin
• 20+ masculin, 20+ feminin
Categorii Cursa Populara
• 12-13 ani masculin , 12-13 ani feminin
• 14-19 ani masculin , 14-19 ani feminin
• 20+ masculin, 20+ feminin
* Daca pana la incheierea inscrierilor o categorie nu strange cel putin 5 participanti atunci ea se cumuleaza cu categoria de varsta superioara.
* Pentru incadrarea in categoria corespunzatoare se considera varsta implinita la data concursului
* Varsta minima pentru participare la proba Cursei Populare este de 12 ani iar la proba de Semimaraton si Cros este de 14 ani.
Tinerii cu o varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani vor ridica kitul de participare pe data de 3 sau 4 Aprilie doar in prezenta unui parinte sau a unui tutore care va prezenta adeverinta notariala. Lipsa parintelui sau a tutorelui poate fi suplinita numai de o declaratie a parintelui legalizata de un notar. Specimen pentru Declaratia Parintelui gasiti la acest link.
Premii
Se vor premia primele trei locuri de la fiecare categorie iar la proba de Semimaraton se va constitui si se va premia categoria Open.
Organizatorii isi rezerva dreptul de a acorda si alte premii.
Cronometrarea
Cronometrarea se face la secunda, va castiga cel care va ajunge in cel mai scurt timp la punctul de Sosire dupa parcurgerea integrala a traseului.
Documentele necesare inscrierii:
1. Completarea Formularului electronic de inscriere se face pe site-ul evenimentului. In cazul in care participantul are varsta mai mica de 18 ani formularul electronic va contine si declaratia parintelui sau a tutorelui.
2. Dovada platii. Plata se poate face online cu cardul pe site-ul evenimentului sau prin Ordin de Plata in contul organizatorului pana in 22 Martie 2015. Taxa de inscriere nu se returneaza si nu este transmisibila altui concurent.
3. In cazul in care participantul are varsta mai mica de 18 ani este necesara legitimarea unui parinte sau a unui tutore (document legalizat de notar) in vederea completarii Declaratiei pe proprie raspundere pentru participarea minorului la competitie. Legitimarea se face pe data de 3 Aprilie intre orele 17:00 – 20:00 si 4 Aprilie 2015 intre orele 08:00 – 10:30 la cortul organizatorului (Piata Unirii, Brasov)
Documentele necesare ridicarii kitului de participare
Fiecare participant inscris online sau la fata locului pe data de 3 sau 4 Aprilie 2015 isi va prelua numarul de concurs si kitul de participare numai pe baza unui act de identitate (buletin, pasaport sau buletin + Declaratie parinte legalizata la notar pentru cei cu varsta intre 14 si 18 ani.
Neprezentarea actului de identitate acorda organizatorului dreptul de a nu elibera numarul de participare si totodata de a nu restitui taxa de participare.
Pentru inscrierea la fata locului organizatorul nu garanteaza acordarea tricoului de participant in kitul de inscriere.
• taxa de participare este specificata pe site la adresa semimaraton.ro/inscriere
Schimbarea traseului sau anularea cursei
In caz de vreme nefavorabila organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica traseul, barierele de timp si chiar de a opri/anula/amana concursul.
In aceste cazuri, concurentii vor fi anuntati prin email iar informatii suplimentare se vor gasi pe site-ul evenimentului.
In cazul in care organizatorul este fortat sa anuleze evenimentul, concurentilor li se va restitui 75% din taxa de inscriere.
Responsabilitatile organizatorului
Organizatorul va:
• marca corespunzator traseul pentru a evita ratacirile
• semnaliza portiunile periculoase de traseu
• instiinta concurentii ca pe traseul de alergare traficul rutier este doar partial oprit
• asigura 3 puncte de revitalizare pe parcursul traseului
• asigura medalie de participant fiecarui finalist
• asigura recompensarea primelor trei locuri de la fiecare categorie
• anunta timpul limita in sedinta tehnica premergatoare startului
• asigura plasarea punctelor de control pe parcursul traseului si respectarea ordinii de sosire a concurentilor la acestea
• asigura normele de protectie a mediului inconjurator prin amplasarea punctelor de colectare a gunoaielor pe parcursul traseului
• sustine sedinta tehnica inaintea concursului, eventuale modificari anuntate cu aceasta ocazie avand prioritate fata de informatiile prezentate anterior.
Obligatiile si raspunderea concurentului
• concurentul se obliga sa poarte pe piept si la vedere numarul de participare pe toata durata concursului.
• toti concurentii participa la competitie pe proprie raspundere.
• concurentul care abandoneaza cursa, indiferent de motiv, este obligat sa informeze organizatorul imediat la unul din urmatoarele locuri: la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numărul de urgenta care va fi anunţat la sedinta tehnica. Neanuntarea retragerii din cursa poate cauza o operatiune de cautare si salvare (echipe de salvare, salvamont, elicopter) pe cheltuiala participantului implicat. Retragerea poate fi confirmata prin semnatura pe foaia de arbitraj.
• concurentul care sufera un accident sau orice fel de paguba fizica sau materiala renunta prin insasi inscrierea la competitie la orice drept de a solicita despagubiri sau de a recurge in instanta impotriva oricarei persoane implicata in organizarea competitiei, in special impotriva: organizatorului sau voluntarilor implicati in organizarea competitiei (persoane fizice sau juridice), impotriva sponsorilor, impotriva institutiilor publice ce sustin competitia (primarie, consiliul local, politie, salvamont etc)
• concurentii trebuie sa participe la sedinta tehnica si sa considere cu precautie informatiile anuntate de organizatori, in sedinta tehnica organizatorul anunta informatii oficiale chiar daca acestea nu sunt specificate in prezentul regulament.
• concurentii poarta intreaga responsabilitate civila si penala pentru orice dauna provocata de acestia altor persoane in timpul cursei.
• in cazul constatarii unui accident, concurentii sunt obligati sa il raporteze la urmatorul punct de control.
• concurentii inteleg ca organizatorii depun toate eforturile pentru oprirea traficului pe parcursul traseului de concurs insa se angajeaza sa traverseze cu prudenta prin locurile deschise traficului auto si sa respecte indicatiile echipajelor de politie si ale voluntarilor in toate situatiile.
• concurentii sunt obligati sa respecte regulile de protectie a mediului inconjurator.
• concurentii inteleg ca organizatorul depune eforturi pentru a asigura marimea de tricou potrivita fiecarui participant iar in cazul in care organizatorul nu mai dispune de marimea potrivita, participantul va accepta alta marime la tricou.
• concurentii isi asuma total raspunderea pentru obiectele pierdute sau uitate pe traseu in timpul concursului.
Descalificare
Se vor descalifica concurentii in urmatoarele cazuri:
• nerespectarea indicatiilor organizatorului cu privire la echipamentul obligatoriu si purtarea numarului de concurs pe piept
• nerespectarea mediului inconjurator
• comportament nesportiv
• nerespectarea indicatiilor primite de catre organizatori sau voluntari
• scurtarea traseului (nu sunt premise scurtaturile potecilor care coboara sau urca in zig-zag)
• utilizarea unui mijloc de transport in timpul cursei
• organizatorul considera ca accidentarea atletului nu ii mai permite continuarea cursei
• schimbarea sau pierderea numarului de concurs
• depasirea timpului limita anuntat in sedinta tehnica de organizatori
Contestatii
• orice participant poate face o contestatie impotriva altui participant care nu a respectat regulile competitiei sau impotriva deciziilor oficialilor.
• contestatia scrisa impreuna cu o taxa de 200 lei se vor depune la oficiul de cursa in maxim 15 minute de la afisarea rezultatelor finale provizorii. Rezolvarea contestatiei se va face in urmatoarele 60 minute. Taxa va fi inapoiata petentului daca contestatia va fi acceptata.
Alte reguli
• organizatorul are dreptul de a selecta participantii
• taxa de inscriere nu se returneaza si nu este transmisibila altui concurent
• taxa de inscriere se returneaza doar in caz de accidentare si in baza fisei medicale care trebuie trimisa organizatorului pana la data de 28 Martie 2014.
• retragerea in timpul concursului sau abandonul obliga concurentul sa informeze organizatorul numarul de concurs din motive de siguranta
• suporterii nu au dreptul de a ajuta sub nicio forma concurentii, exceptie facand cazurile accidentarilor
• suporterii pot sustine concurentii cu conditia de a respecta regulile de conduita sportiva, indicatiile autoritatiilor si ale oficialilor
• organizatorii isi rezerva dreptul de a penaliza concurentii ai caror suporteri incalca aceste reguli.
La ridicarea numarului de participare in ziua concursului este obligatorie semnarea declaratiei pe proprie raspundere (formular prestabilit). Lipsa acestei declaratii duce la excluderea concurentului din concurs.
Modificarea Regulamentului
Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica regulamentul în orice moment, si fără preaviz până Joi, 2 aprilie 2015. Orice nouă versiune a regulilor vor fi postate pe site-ul evenimentului www.semimaraton.ro
ATENTIE
Pe parcursul traseului traficul rutier va fi doar partial oprit!!!