Traseul de 21 km pornește din inima Scheiului, Piața Unirii. După aproape 2 km de asfalt, traseul face brusc stânga pe strada Valea Rece, urmând o urcare susținută, de aproximativ 500 metri, pe o cărare până în partea superioară, în stânga zonei Pietrelor lui Solomon. De aici, traseul continuă până la intersecția cu drumul forestier care urcă ușor spre Poiana Ograda, pe care se va coborî până la reîntâlnirea cu traseul clasic, în dreptul punctului de control CP1. Apoi, traseul continuă pe drumul forestier în serpentine, până la cariera din Poiana Brașov (km 8,5), unde se atinge punctul cel mai înalt al traseului. Urmează o coboarâre pe poteca marcată cu triunghi albastru până la punctul de răscruce numit „La Băncuță” (km 11). Părăsind acest punct, traseul continuă pe aceeași potecă, marcată în continuare cu bandă albastră, trecând prin Poiana Stehil (km 12) și ajungând în Șaua Tâmpei (km 14). Continuăm pe drum forestier până la bariera din Răcădău (km 15,3), apoi pe o porțiune de plat până la „Treptele lui Gabony” (km 16,8), urmată de ocolirea Tâmpei pe curbă de nivel, trecând pe la „Băncuța de Piatră” și ulterior prin spatele grădinilor, până în cartierul Schei, în punctul numit „La Troiță” (km 19,2). Traseul se încheie pe străduțele din cartierul Schei, ce duc înapoi către Piața Unirii.
Timpi limita de parcurgere: 1 ore 30 min pt punctul de la cariera din Poiana Brasov si 3 ore 30 min pt finish. Depasirea acestor timpi atrage descalificarea.
Traseul de cros/crosul Liceenilor pornește din Piața Unirii. După aproape 2 km de asfalt, traseul face brusc stânga pe strada Valea Rece, urmând o urcare susținută, de aproximativ 500 metri, pe o cărare până în partea superioară, în stânga zonei Pietrelor lui Solomon. De aici, traseul continuă până la intersecția cu drumul forestier care urcă ușor spre Poiana Ograda, pe care se va coborî până la reîntâlnirea cu traseul clasic, în dreptul punctului de control CP1. După 1 km se desparte de traseul de semimaraton, continuând pe forestierul Valea cu Apă. După o porțiune de 1.7 km urmează o curbă la stânga, traseul urcând încă 300 m până la punctul de intersecție cu traseul de semimaraton numit „La Bancuță” (km 6). Din acest loc, cele două trasee sunt comune pe o porțiune de 1,3 km, urmărind poteca marcată cu bandă albastră până în Poiana Stechil (km 7.3) - cel mai înalt punct al traseului de cros. Aici, traseele se despart din nou, cel de cros coborând direct la „Fântâna Dreptății” (km 8.8), apoi pe lângă „Turnul de Apă”, unindu-se din nou cu traseul de semimaraton la punctul denumit „La Troiță”. Urmează o porțiune de asfalt pe străduțele din cartierul Schei care se încheie la finishul din Piața Unirii.
Timpi limită de parcurgere: 1 oră 15 min la punctul de răscruce numit „La Bancuță” (km 6) și 2 ore 30 min pentru finish (10km). Depășirea acestor timpi atrage descalificarea.
Cursa se adresează persoanelor cu dizabilități și este un eveniment ce are ca scop promovarea incluziunii sociale, egalității de șanse și participării active a persoanelor cu dizabilități în activități sportive și comunitare.
Inițiativa organizării acestei curse îi aparține lui Mihai Nistor, alergător nevăzător, participant la multe concursuri de alergare.
Ce este BIMA?
BIMA (Bunătate, Incluziune, Mobilitate, Accesibilitate) este o organizație non-profit, înființată în anul 2025. BIMA își propune să dezvolte proiecte dedicate incluziunii, accesibilității și participării active a persoanelor cu dizabilități. În scurta perioadă de la înființare și până în prezent, BIMA a organizat concerte susținute de persoane nevăzătoare, ateliere de informare și conștientizare în instituții de învățământ.
Evenimentul își propune:
Traseul cursei speciale BIMA
Traseul dedicat participanților cursei BIMA incepe din Piața Unirii, din fața intrării în curtea bisericii Sf. Nicolae.
Acesta prezintă o ușoară urcare pe strada Bâlea, urmând ca la intersecția cu strada Bisericii Sf. Nicolae să continue la dreapta.
La intersecția cu strada Costiței urmează un nou viraj la dreapta pe strada Coastei.
După 50 de metri de ultimul viraj, traseul continuă la dreapta pe strada Coastei, unde începe o ușoară coborâre de 200m drept înainte până la linia de finish (din Piața Unirii).
Timpi limită de parcurgere: 15 min.
